Girofarisei de ieri si de azi

Va mai amintiti? - undeva prin apropierea anului ’89, Calea Victoriei a fost declarata zona pietonala. Pietonala pentru tot poporul - mai putin pentru coloana oficiala care ii transporta pe Nicu si Leana de la domiciliu la slujba. Cu o ora jumatate inainte de meteorica lor trecere dinspre sau inspre, un fior zgribulea aerul: pe trotuare isi faceau aparitia clonele cu ochi albastri, scurte de fis cacanii si caciuli rusesti din blana de iepure. (In folclorul urban al vremii circula intimplarea cu cetateanul din provincie care se plimba nevinovat prin zona. La un moment dat, a inceput sa ploua. Cum mergea omul in treaba lui si se ferea de intemperii, la rasul bordurii a tras o Dacie neagra din care i s-a aruncat in brate un fulgarin. Omul a ramas interzis si a intrebat: “Si eu ce sa fac cu asta?” “Idiotule, nu comenta, ca te desconspiri.” ar fi fost raspunsul miriit de ocupantul masinii.)

Dupa ce clonele ocupau dispozitivul, fara sa reuseasca vreun moment sa blend in , incepea baletul. Masinile de Militie maturau tot traseul pentru a se asigura ca nici un fals-pieton/dizident/sinucigas nu vrea sa se arunce in calea socialismului. Din timp in timp, o Dacie neagra, mai smechera si plina de antene, trecea cu viteza gindului, propulsata de propria importanta. Calea Victoriei incepea din acel moment sa arate precum strada principala din Tombstone, inaintea unui duel intre pistolari: pustie, tremurind in tensiunea asteptarii.

Astazi, lucrurile stau cu totul altfel. Insa nu in sensul la care v-ati putea gindi. Clonele au avansat in grad si sunt, probabil, sefi pe la SPP, SRI sau – de ce nu? – parlamentari. Calea Victoriei e in continuare necirculabila, din motive de trafic infernal. Legea a ramas neschimbata, iar noi trebuie inca sa sarim ca iepurii prin santuri, din fata coloanelor oficiale. Girofarul este la fel de puternic, ca si simbol al puterii, precum era si inainte de ’89.

Serile trecute ma aflam intr-un imens ambuteiaj pe Lascar Catargiu. Melee-ul incepea de la Romana si se sfirsea pe la Charles de Gaulle. Imi venea sa pling – de nervi, de oboseala si de foame. Undeva, pe la jumatatea calvarului, strivita intre un jeep care intra in forta (fara sa semnalizeze) din dreapta si un taxi plin de tupeu, am auzit sirene si am vazut in retrovizor un girofar. “Ambulanta!”, m-am gindit si am tras de volan ca sa ii fac loc. Nici vorba de ambulanta. In schimb, un senator - obosit de atita munca si plin de respect pentru publicul al carui slujbas este – se grabea sa ajunga acasa. Sunt sigura ca, macar o data in ultimii ani, ati trecut prin aceeasi situatie. Nu va intreb cum v-ati simtit, pentru ca stiu: furiosi, umiliti, indignati. Cum le-ar place lor sa va simtiti? Ca niste microbi, ca niste fiinte inferioare, trebuind sa lasati drum liber imperatorului alergind catre treburile sale mult prea importante pentru intelegerea voastra. Daca un astfel de individ ar fi fortat sa opreasca si sa explice nevoia de girofar, v-ar indruga tot felul de imbecilitati despre scopurile lui marete, destinatiile sale tainice si presante sau despre amenintarile care ar putea plana asupra augustei sale persoane.

Ce s-a schimbat ? Nimic. “Securitatea” a devenit acum “siguranta nationala”, Nicu e Vacaroiu, Leana e Udrea, iar dizidenti au devenit acum toti romanii, in conflictul lor tacut, dar evident, cu propria clasa politica.