Marea nesimtire

Aceasta este o fotografie dintr-un cartier "de lux" bucurestean. Un cartier pe care televiziunile il includ intotdeauna in ilustrarea stirilor despre noii si necuratii imbogatiti, despre pretul exorbitant al terenurilor din Capitala, etc. Asa arata strazile sale, gunoiul sau si ciinii sai comunitari. Asa arata de fapt Romania, unde luxul se insoteste vesel cu paduchii de lemn. Unde caprele riioase imobiliare umbla cu coada batz. Unde mizeria, degradarea si uritul stau mindre, cu un aer de superioritate blazata, de-a dreapta bunului simt si bunului gust. Desigur, ciinii nu au nici o vina, cum nici o vina nu au nici vaccinatii antirabic cu abonament din zona.

Am vazut tari sarace, unde expresia "saracie lucie" se traducea printr-o curatenie impecabila. Acolo, oamenii nu aruncau nimic, pentru ca pur si simplu nu aveau nimic de aruncat. Mormanele de gunoi din Romania ne spun despre noi un adevar pe care am face bine sa ni-l bagam in cap o data pentru totdeauna: nu suntem atit de saraci pe cit suntem de nesimtiti.

Masa gresita

Seara cu fetele in oras. Restaurant de hotel 5*, cu mari pretentii.

Bucatarie fusion, meniu plin de subtilitati, scris cu litere microsopice (preturi MACROscopice). Din pacate, fusionul este de multe ori scuza pentru ingrediente scumpe, portii miiiici-miiiici de tot si combinatii suprarealiste, asezate pe farfurii imense si minjite artistic cu sos.

To keep it simple, am ales supa miso (beurk! - fara gust, fara miros, fara miso chiar) si lasagna cu fructe de mare. Aici vine adevarata bomba! Lasagna era TURCOAZ (da, da, turcoaz ca oceanul in Caraibe), iar umplutura era un fel de salata a la russe calda, cu pescarie in compozitie. In meniu era vorba de putin wasabi in toata combinatia - nici vorba, uitati de wasabi, asa cum probabil a uitat si bucatarul. Gust dulceag, paleta cromatica naucitoare si atit! Very, very dissapointing. Ghinionul meu personal, de altfel. Restul comesenelor au fost OK cu alegerile lor.

In afara de asta, multa birfa hiperacida, hahaiala de gagici scapate in oras si pupaturi tzoc - tzoc la plecare. Una peste alta, fun.

Dupa caldura mare

Incerc sa incep cu ceva sweeeeeeeet. Canicula s-a domolit, o boare sperioasa traverseaza strazile prin loc marcat si totusi .... Prin fereastra deschisa prima data dupa atitea zile de vipie (hmmm, uitasem de cuvintul asta, l-am redescoperit azi prin ziare) se aude un disperat care a amortit cu mina pe claxon. Mirosul de gazolina si de cauciuc ars imi gidila in mod placut narile. Un muncitor zumzaie voios din flex si sunetul-i binecunoscut se impleteste intim cu orice gind al meu: ginduri de vacanta, ginduri a lene, alene depanate. (Urmeaza monolog interior. ) Ce fraiera am fost ca mi-am luat concediu in iunie! Ce naiba caut eu la birou? Si in fond nu sunt eu seful? Subalterni imi deschid incetisor usa si se uita la mine timid si intrebator. Ma incrunt si par deranjata din treburile mele importante, de sef. Cine sa stie ca eu scriu aiureli si tinjesc dupa taverne de prin Grecia? Ehei, prietenii care stiu de ce sunt acum pe plaja sau isi fac siesta ... Fata cea noua are iar ceva de semnat. Abia acum observ ca are mustata. Cum naiba nu am remarcat-o cind a fost la interviu?
In curind plec spre casa = cel putin o ora prin trafic. ****! Cum sa gasesti ceva sweeeet de scris despre asta? Fac ce fac si tot sour ma gindesc. O fi genetic?